🗓️ 27 Aprilie 2025
🚍 București - Ploiești - Brașov
Parada Junilor - În fiecare an, în Scheii Brasovului ,în prima duminică de după Pastile Rasaritene, adică în Duminica Tomii, atât brașovenii, cât și turiștii asistă la „Ziua de călări” ca la un eveniment tradițional unic, o manifestare fastuoasă cu elemente de mit, ritualuri pre-creștine, dar și ceremonial creștin, toate fiind specifice gândirii mitico-religioase a românilor. În dimineața sărbătorii junii se adună la casele serjilor. Apoi se merge la stegar, sutaș, armașul mic, armașul mare, ultimul la care ajung fiind vătaful. În jurul orei 11 cele șapte grupuri de juni se îndreaptă spre Piața Prundului (azi Unirii) din fața Bisericii Sfantul Nicolae. Pe tot parcursul defilării, junii sunt întâmpinați de locuitorii Brasovului cu urale și aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoțească „la Pietri” ca să petreacă în natura alături de ei.
Odată ajunși la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moși strămoși, la mesele lor, care altădată erau niște ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au așezat peste ele mese de lemn și metal. Petrecerea începe prin ieșirea la horă și aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează și alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ș.a., fiind invitate la joc și fetele.O dată cu ora stabilită pentru încheierea manifestării, grupurile de juni se încolonează în ordinea stabilită și știută și se îndreaptă spre Piața Unirii unde fiecare grup cântă pentru ultima dată „Hristos a înviat” și apoi grupurile de juni se despart luând astfel sfârșit defilarea călare a junilor.
Biserica Neagra - Biserica Neagră este una dintre cele mai reprezentative construcţii de factură gotică din ţara noastră, ridicarea ei fiind realizată în secolele XIV-XV. Este considerată cea mai mare biserică din România, fiind şi cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, primind, la momentul inaugurării, titlul de „Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol”, adică de la de la domul Sf. Ştefan din Viena până la Hagia Sophia din actualul Istanbul. Edificiul măsoară 89 de metri lungime și 38 de metri lățime, dimensiunile sale considerabile permiţând participarea la slujbe pentru circa 5.000 de persoane.
Biserica Neagră este unul dintre simbolurile oraşului Braşov, este sediul parohiei Bisericii Evanghelice C.A. din România şi deţine câteva recorduri remarcabile: aici se află Orga Buchholz, construită în perioada romantismului timpuriu, cea mai mare orgă mecanică din România, al cărei sunet excepţional atrage în fiecare an organişti de prestigiu din ţară şi străinătate; tot aici se află a doua cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI, iar turnul bisericii adăposteşte cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de circa 6.000 kg.